Sorin Visoianu, River Development: Nu se mai livreaza cladiri, ci experiente, comunitati si locuri

Sectorul de real estate de maine este unul al “pachetului complet” – nu se mai livreaza cladiri, ci experiente, comunitati si locuri in care visezi si vrei sa traiesti, iar proiecte de acest tip sunt o dovada a acestei maturizari a pietei, apreciaza Sorin Visoianu, CEO River Development, dezvoltatorul unuia dintre cele mai mari proiecte de recoversie urbana din Capitala – SEMA Parc. Acesta va presupune o dezvoltare intinsa pe 41 de hectare, atat cat are platforma Semanatoarea si o suprafata construita care, la finalul proiectului, va atinge 1 milion mp construiti de birouri, retail si rezidential.

“Primele doua cladiri, finalizate la inceput de 2009, au fost vandute catre CA Immo si nu mai fac parte din portofoliul River Development, dar specificul si designul lor a fost realizat in linie cu conceptul intregului master plan, astfel incat sa fie integrate in peisajul de ansamblu”, arata Sorin Visoianu.

El adauga ca “in afara celor 51.000 mp inchiriabili livrati in cele doua cladiri mai sus mentionate, dezvoltarile recente din cadrul SEMA Parc includ si aproximativ 23.000 mp inchiriabili de birouri clasa A in cladirile Bruxelles si Paris”.

“Intreg spatiul aferent celor doua cladiri a fost complet reamenajat si a fost livrat in ultimii 2 ani. In prezent, avem in dezvoltare in cadrul SEMA Parc peste 32.000 mp de spatii de birouri clasa A prin cladirile Oslo si Londra, dezvoltate de la zero, preconizati spre livrare in Q4 2020. Mai mult, suntem in plin proces de reconversie si reamenajare a unei cladiri existente pe platforma intr-o cladire de birouri clasa A care va fi denumita Berlin. Noua constructie cuprinde o suprafata totala de 14.000 mp si termenul estimat de livrare este Q2 2019”.

In plus, “in linie cu conceptul initial care isi propune integrarea tuturor aspectelor vietii urbane moderne in cadrul SEMA Parc, suntem in prezent in curs de amenajare si reamenajare si a unor spatii comune precum spatii verzi sau zone tip piateta pentru relaxare sau promenada, dar si noi zone destinate parcarii”, mai spune Sorin Visoianu, CEO River Development.

Sorin Visoianu: SEMA Parc va include si 41 de blocuri de apartamente

“Conform Master Planulului, SEMA Parc este un spatiu gandit ca un mix de functiuni, care reuneste segmentul office cu cel rezidential, cu functiuni destinate petrecerii timpului liber sau activitatilor culturale. Perspectivele noastre sunt ca SEMA Parc sa se dezvolte ca un un hub urban european. Concret, SEMA Parc se ridica la un total de aproximativ 964.800 mp construiti. Cea mai mare pondere o reprezinta segmentul de spatii de birouri cu 54% din totalul construit (526.800 mp), fiind urmat de segmentul rezidential cu 32% (305.200 mp). Spatiile comerciale si destinate recreeri vor ocupa un procent de 10% din totalul construit (93.500 mp), iar segmentul hotelier este estimat la 2% (21.300 mp)”, declara directorul general al River Development.

El subliniaza ca suprafata construita in cadrul SEMA Parc va ocupa doar 30% din intreaga platforma, in contextul in care dezvoltatorul vizeaza crearea multor spatii verzi, dar si un parc central de aproximativ 1,65 ha.

De asemenea, ansamblul rezidential va constitui o dezvoltare de tip hexagonal si va cuprinde un numar de 41 de blocuri, cu inaltimi intre 5 si 9 etaje. “In zona sudica, accentul pe inaltime va fi asigurat de trei turnuri de tip rezidential. Localizarea centrala si interconectata la infrastructura orasului sunt principalele elemente distinctive ale viitorului ansamblu rezidential, iar el se va adresa segmentului cu venituri medii si peste medie”, spune Sorin Visoianu.

In ceea ce priveste termenele de livrare, seful River Development spune ca pentru SEMA Parc este un termen de dezvoltare intre 10 si 15 ani. “Momentan, ne concentram pe segmentul office, iar segmentul rezidential si comercial fac parte din urmatoarele etape de dezvoltare”.

“Legat de diferentierea fata de alte proiecte, conceptul prevede o zona de retail care nu se va concentra intr-un singur centru comercial de sine-statator, asa cum exista deja in piata, ci va lua forma unor galerii comerciale. Acestea se vor intinde pe o suprafata de 3 km si care vor include la parter magazine, restaurante sau cafenele”, mai spune Sorin Visoianu.

In acelasi timp, “de o reala importanta si utilitate la nivel de infrastructura ar fi o artera majora care sa faca legatura intre Bd. Iuliu Maniu si Splaiul Independentei, traversand proiectul nostru, acesta fiind un proiect de infrastructura la scara mai mare pe care il avem in vedere pentru viitor”.

Sorin Visoianu: Centru-Vest se contureaza drept al doilea pol de dezvoltare al Capitalei

“Zona de Centru-Vest se contureaza in mod evident ca al doilea pol in plina dezvoltare al capitalei, in conditiile in care cred ca putem vorbi despre un punct critic atins deja de dezvoltarile imobiliare realizate in zona Barbu Vacarescu – Dimitrie Pompeiu. Mai mult, un element extrem de important de care trebuie sa tinem cont indiferent de destinatia unui proiect de dezvoltare, fie ca vorbim de segmentul office sau rezidential, este interconectarea la infrastructura”, apreciaza directorul general al River Development.

In acest sens, “zona de centru-vest a Capitalei beneficiaza de conexiuni ideale pentru a ajunge usor in orice zona a orasului. In plus, spre deosebire de nordul Bucurestiului, dedicat preponderant birourilor, zona in care ne aflam este una in care rezidentialul domina, iar dezvoltarea de noi spatii de birouri este un alt avantaj, avand posibilitatea proximitatii de locul de munca”.

De altfel, adauga el, “aceasta tendinta de bipolarizare a sectorului office in doua zone principale ale orasului este una la care am asistat si in alte capitale europene, precum Varsovia sau Budapesta. Daca ar fi sa ne raportam la cifrele existente, vorbim la ora actuala de o suprafata totala de 379.000 mp de birouri in zona de vest, iar peste 50% din proiectele noi de birouri livrate in Bucuresti in 2018 sunt in vestul Capitalei. Previziunile pentru anul 2019 anunta un procent similar din punct de vedere al livrarilor, ceea ce indica un “momentum” pentru aceasta zona”, conchide Sorin Visoianu.

Sursa: Wall Street

Contactează-ne

    Contactează-ne

    Scroll to Top